Numele meu este Florin Nan și sunt fizioterapeut specializat în kinetoterapie, terapie manuala și terapii complementare.
Pasiunea mea pentru universul terapeutic are o istorie de peste 20 de ani și a început cu specializarea mea în domeniul terapiilor complementare. Acum 10 ani, pe când cochetam cu alergarea montană, am devenit instructor de fitness, iar în ultimii ani, preocupat fiind de valențele terapeutice ale mișcării, am început sa studiez fizioterapia, domeniu care a devenit și principala mea profesie pe care o practic, în prezent, la Clinica Medicală VIP-Consult alături de o echipa de oameni minunați și la fel de pasionați de ceea ce fac.
Ca fizioterapeut, mă întâlnesc cu oameni aflați în situații de viață speciale din cauza suferințelor care le amprentează viața personală, profesia, relațiile cu cei din jur și caută cu disperare o soluție pentru a-și reveni la viața lor obișnuită. Nevoia lor uneori disperată de a-și depăși problemele și bucuria pe care o au atunci când reușesc acest lucru, reprezintă pentru mine cea mai puternică motivație de a le fi alături și de a-i ajuta, prin profesia mea, să depășească momentele dificile.
Nu aș fi devenit, poate, niciodată ceea ce sunt acum dacă nu aș fi simțit permanent, în toți acești ani, că pasiunea îmi definește menirea mea ca om. Ceea ce fac acum mă împlinește sufletește, mă definește și, alături de familie, îmi dă un sens deplin în viață.
Ce m-a ajutat să ajung astăzi aici, în punctul în care pasiunea se întâlnește cu profesia? În primul rând, curajul de a-mi urma și îndeplini visurile, de a face alegeri dificile și schimbări radicale, de a face sacrificii, de a ieși din zona de confort și de a începe să construiesc de la zero fără a mă teme de momentele dificile, de obstacole și greutăți.
Motto-ul meu este “Urmează-ți visul!” Chiar dacă uneori pare dificil sau chiar imposibil, cu încredere, cu pasiune, cu determinare și curaj, oricine poate face ca lucrurile să se întâmple iar visurile să devină realitate într-o bună zi.
0 Comments